Schimba Hainele, Schimba Personajul editia a XI-a - Schimb de personaje si de carti in Bucuresti

"Fisa de lectura:
"Schimba Personajul"

Locul desfasurarii actiunii: British Gallery, Strada Paris nr 14 A. (langa palatul Victoria), Bucuresti
Timpul desfasurarii actiunii: 13 august 2011
Naratorul: Fingo Senis

Momentele subiectului:
Expozitiunea: Fete din toate colturile Bucurestiului se strang in gradina, pentru a pregati un ritual magic cu haine. Pregatesc personajele care nu le mai imbraca, pentru schimb. Alaturi de personajele din haine stau personajele din carti care asteapta sa fie descoperite.

Intriga: Cateva personaje se ascund in sifonier. Usor introverte, se aseaza intr-un loc in care nu mai pot fi vazute, totusi, dupa indelungi cautari fetele reusesc sa le gaseasca.

Desfasurarea actiunii: Timp de doua ore toate personajele sunt sortate si asezate in gradina. In acest timp ele se modifica, capata alte forme, ies din umbra si incep sa se coloreaze.

Punctul culminant: Dupa ce personajele s-au linistit putin, fetele incep sa le agite din nou pentru a le reinnoi.

Deznnodamantul: Preschimbate in noi eroine ale peisajului urban, personajele se indreapta inspre noi teritorii din sertare si sifoniere.

Regulile schimbului:
1. Cum participi: trebuie sa vii cu 10 haine de care stii sigur ca te poti desparti. Chiar daca nu le-ai mai purtat de multa vreme, asigura-te ca nu te leaga nimic sentimental de haina respectiva. Intrarea e 10 lei. Pe timp de vara schimbam si carti.

2. Cand? Schimbul se petrece sambata, 16 iulie, intre 17:00 si 19:00 pentru a aduna toate hainele dedicate schimbului si a avea timp sa le aranjam. Daca ajungi prima, ai ocazia sa vezi ce au adus si celelalte participante, caci sortarea hainelor o facem impreuna.

3. Hainele sunt prezentate la intrare, verificate si aranjate in camera de schimb.

4. Nu acceptam haine murdare, cu defecte, foarte sifonate, decolorate sau deformate. Nici costume de baie sau lenjerie intima. Toate hainele care nu se potrivesc criteriilor de schimb, vor fi returnate.

5. Va exista un colt unde puteti aduce haine pentru donatii, diferite de hainele dedicate schimbului.

6. La ora 19:00 dam start schimbului si fiecare are dreptul sa-si aleaga alte zece articole vestimentare.

7. Hainele trebuie probate, altfel cum stii daca ajungi acasa cu ceva pe care stii sigur ca il vei purta? Dupa ce ati probat decideti daca le luati sau le puneti la loc pe standerul de haine pentru a fi alese de alte participante.

8. Daca pana la sfarsitul schimbului nu ai gasit 10 haine care sa ti se potriveasca, poti alege altele, chiar daca nu ti se potrivesc, pe care le aduci la urmatorul schimb.

9. Hainele alese trebuie prezentate la sfarsit.

10. Dupa ce schimbul s-a terminat cine vrea, poate ramane sa mai discute despre haine si personaje care ne inspira ;).

Hainele tale vechi isi asteapta stapani noi. Lasa-le sa se reinventeze la "Schimba Personajul".


Alte informatii si sursa schimbahainele.blogspot.com .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu